top of page
Leaf Stem

Ce este asertivitatea?

Cum devenim asertivi?

  • Asertivitatea este capacitatea de a exprima ceea ce gândim sau ne dorim în diverse circumstanțe, a fi fermi, stăpâni pe situație, însă fără a deveni agresivi.

  • Prin exercițiu, ca multe alte abilități, asertivitatea se poate învăța.

Cum îi contracarăm pe abuzatori?

  • Pentru a reuși să contracarăm alte persoane, trebuie să învățăm tehnici de asertivitate, cum ar fi:

    • Afirmația simplă​

      • Exprimarea nevoilor, a opiniilor și sentimentelor în fraze cât mai simple, scurte și folosind exprimări de tipul „Eu” (spre exemplu: ​„Eu cred că ar trebui să procedăm așa:...”) duce la reducerea anxietății și crește asumarea responsabilității pentru propriile sentimente.

    • Afirmația empatică

      • Această afirmație conține un element de recunoaștere a celeilalte persoane, dar și a propriilor nevoi și dorințe.​

      • Putem folosi această tehnică în situațiile în care cealaltă persoană este implicată într-o circumstanță care nu se potrivește cu dorințele noastre și dorim să îi arătăm că înțelegem prin ce trece, spre exemplu: „Știu că ai treabă acum, dar aș fi vrut să te rog ceva”.​

    • Afirmația categorică​

      • Este cea mai puternică formă de asertivitate și poate fi folosită în momentul în care o altă persoană îți încalcă drepturile. ​

      • Folosind această afirmație, îi informezi pe cei din jur de consecințele pe care le vor suporta dacă nu își vor schimba comportamentul.

    • Exprimarea sentimentelor negative

      • Este recomandat în momentul în care exprimăm sentimente negative, să ne îndreptăm atenția față de comportamentul persoanei (și efectul acestuia asupra noastră) și nu spre felul de a fi al acesteia, spre exemplu: „Faptul că ai întârziat aseară m-a îngrijorat foarte mult, aș aprecia dacă pe viitor m-ai anunța înainte.”​

    • Metoda discului stricat

      • Pentru a folosi această tehnică, trebuie să îți stabilești clar ceea ce dorești de la o persoană și să repeți același lucru, chiar și reformulat, de câte ori este necesar.​

  • Mai multe informații: https://www.fabricadeemotii.ro/2021/04/02/6-tehnici-de-a-comunica-asertiv/

bottom of page